Rus: Numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 18.292.514

Rus: Numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 18.292.514
Publicat: 24/07/2012, 14:59
Actualizat: 24/07/2012, 22:26

Ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a anunțat, marți, că numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 18.292.514, precizând că la referendumul de duminică vor fi organizate 18.548 de secții de votare, din care 18.242 în țară, cu 1.068 mai multe decât în 2007.

Rus a mai spus că, la referendumul din 19 mai 2007, au funcționat 17.480 de secții de votare.

Numărul secțiilor organizate pentru duminică, 29 iulie, este cu 415 mai mare decât al celor de la alegerile locale din iunie 2012, când au fost 18.133, a mai precizat ministrul.

„Am urmărit să creăm posibilitatea ca un număr cât mai mare de cetățenii să poată să voteze”, a spus Ioan Rus, precizând că acest lucru este în conformitate și cu dorința președintelui suspendat Traian Băsescu.

Totodată, ministrul de Interne a precizat că din Comisia de Transparență și Monitorizare înființată pentru referendumul de duminică fac parte reprezentanții a șapte ONG-uri, care au avut deja întâlniri cu oficiali ai Ministerului Administrației și Internelor (MAI), solicitând deja participarea la mai multe acțiuni de pregătire a referendumului.

Ministrul de Interne a precizat că eforturile ministerului sunt de a organiza un referendum legal, corect. „Ministerul Administrației și Internelor garantează în primul rând românilor, membrilor clasei politice, președintelui suspendat Traian Băsescu și partenerilor străini, că referendumul va fi organizat ca la carte”, a subliniat Rus, care a explicat că, în ultimele zile, s-a întâlnit cu oficiali de la Lisabona, Nicosia, Madrid, care și-au „exprimat încrederea și speranța că referendumul va fi organizat corect”.

Ioan Rus a adăugat că activitatea ministerului de organizare a referendumului va rezista „oricărei expertize postelectorale”.

De asemenea, ministrul de Interne a mai arătat că pe toate șoselele vor fi organizate, duminică, filtre pentru a preîntâmpina turismul electoral, urmând să fie monitorizate toate firmele de transport deținătoare de microbuze sau autobuze. În ziua referendumului, toate mijloacele de transport de acest fel vor fi verificate, microbuzele sau autobuzele trebuind să dețină și să arate actele în baza cărora se deplasează.

„Nu este turism electoral dacă duminică votează 20 de persoane care se află în excursie la mănăstirile din Moldova. Tocmai de aceea, am înființat secții de votare suplimentare, pentru ca orice cetățean să poată vota în conformitate cu legislația”, a mai spus Rus.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Companiile Leonardo din Italia şi Rheinmetall din Germania vor să construiască cel mai puternic tanc...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Se poate rămâne imediat FĂRĂ PERMIS. Anunț venit astăzi, 7 IULIE: Prevederi imposibil de aplicat
Continuă scandalul la Saga Festival. Niki Minaj și-a anulat și ea prestația la concert
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
„Celulele timpului” din creier ar putea fi mai cruciale decât am crezut vreodată
×